Despre fenomenul DEJA VU

Déjà vu-ul este o senzație ciudată de care ne “lovim” destul de des, depinde de fiecare persoană în parte. Deoarece această senzație o pot experimenta mai multe persoane și, implicit, de mai multe ori, mai corect ar fi ca déjà vu-ul să fie catalogat ca fenomen. Iar pentru a vorbi cât mai obiectiv despre un fenomen trebuie să îl tratăm fenomenologic, adică în profunzimea pe care o oferă această latură a filosofiei. Cea mai mare greșeală în tratarea acestui subiect este simplicizarea sa: atunci când nu știm a explica acest fenomen, apelăm la cea mai comună, cunoscută și simplă explicație, și anume, reîncarnarea, chiar dacă aceasta în mod ultim nu e rațională. De ce? Pentru că nu poți afirma că ai mai văzut un anumit lucru într-o altă viață atâta timp cât, poate, în viața trecută nu ai fost om. Mai mult decât atât, acel lucru e imposibil a rămâne la fel, neschimbat, ca în viața sau viețile trecute. Fenomenologic, omul trăiește pe mai multe planuri ale realității: pentru-sine (în conștiință – spirit) și în-sine (în trup – materie). Putem cunoaște atât prin intermediul rațiunii folosind conștiința, cât și prin intermediul simțurilor folosind trupul. În momentul în care avem un déjà vu, informația captată prin simțuri (ex: văzul) întârzie a fi livrată conștiinței, existenței adevărate – esenței. Iar când ajunge, nelatimp, creierul nostru are senzația că a mai experimentat acel lucru deoarece chiar a facut-o dar doar în-sine, ci nu pentru-sine (în conștiință). Astfel, prezentul conștiinței se confundă cu trecutul lui a-fi-în-sine. Acesta este doar primul mod prin care se poate experimenta un déjà vu. În al II-lea mod, fenomenul provine din atemporalul subconștientului care revelează conștientului o acțiune viitoare, fie prin vis sau orice altceva (dar doar pe plan spiritual). Până în momentul în care ni se întâmplă acea acțiune nu suntem conștienți că ea ne-a fost revelată, abia în clipa împlinirii ei conștientizăm că am fost preînștiințați – acesta este déjà vu-ul.