Ferice de moarte

Te vad
cred ca esti langa mine
ma insel
traiesc
toate florile se usca in jurul meu
raman doar amintiri
clipa clipei
cand iar vei veni
si iar vei pleca
precum n-ai fi fost niciodata
sau nu existi
decat intr-o alta dimensiune
a ideilor nenascute

renunt
parasesc lumea
si traiesc cu o obsesie
cea ca tu existi
chiar daca nu te voi putea vedea, vreodata

astept minunea
astept in taina
astept sa mor

doar astfel va fi mai bine
doar murind poti renaste
doar inchizand ochii te poti bucura sincer

moartea este singurul izvor al adevaratei fericiri.

Publicat în Fără categorie | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre fericiri si despre fericire

O fericire, doua, trei, si asa mai departe – unii cred ca exista tot felul de fericiri, diferite, si ca lucrul important e sa le experimentezi, sa le traiesti, sa nu ratezi niciuna, sa le tragi in piept si sa profiti de ele cat timp mai ai ocazia. Altii nu, ca e doar una. Lucrul de comun acord pentru toti este ca fiecare om alearga dupa o fericire, cel putin una, daca nu una singura. Pana si umbra si tacerea ne dau de gol. Iar putini, dupa un lung drum, spun ca au ajuns sa o gaseasca – sa fie fericiti, asa, in propriul lor fel. Ating starea de fericire. Dar dupa, noi intrebari se nasc. Asta e tot? Nu e nimic mai mult? Doar o senzatie utopica in care nu simti suferinta, durere? O bucurie ce curge prin tine, ce te traverseaza? O stare mai mult sau mai putin durabila? Daca la asta se refera fericirea, o refuz. As prefera sa ma identific personal cu ea, sa fiu eu insumi fericirea. Astfel, cred ca cel mai nobil lucru e sa fii tu o fericire pentru altii, chiar daca in suferinta, aparanta as zice, de suprafata mai mult; sa fii acel lucru care uneste totul, care strange totul la un loc, partea comuna din fiecare fiinta umana – dragostea pura, jertfitoare, principiul primordial. Acel mod de a fi, in concordanta cu autenticitatea, inseamna  pentru mine fericire. Restul… sunt doar limitari biologice, stari create de diferiti neurotransmitatori (gen dopamina sau serotonina).

*fericirea ca stare/sentiment; **fericirea ca mod de a fi fericirea in sine, pentru altii.

Publicat în Fără categorie | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Sangerari descoperite in urma unei injunghieri, aparent recente

„Exista doua tipuri de pasari: cele cu aripi care aleg sa zboare spre inaltimi, orizonturi noi, si cele cu aripi care se multumesc cu imprejurimile, sa zboare dintr-un copac in altul, murind pe acelasi meleag, in acelasi pamant natal. Aventura necunoscutului, spre alte cunoasteri, e doar pentru vietuitoarele puternice, cele intr-o continua lupta cu vanturile, cele care aleg libertatea impreuna cu riscurile si toate consecintele acesteia.”

„Cand cineva nu te intelege, ori tu nu ai expus bine problema, ori persoana in cauza ti-a suspendat incercarea de exprimare, fie prin propria incapacitate de comprehensiune, fie prin indiferenta sau prejudecata, ceea ce e mult mai dureros si neplacut. Indiferenta, si mai ales prejudecata, constituie noua plaga apocaliptica, o forma de raie crescanda, specifica speciei umane. Cel mai prejos lucru, cea mai incurabila boala.”

„Niciodata sa nu fii atat de prost si naiv incat sa crezi ca o maimuta te poate intelege.”

„Se zice ca omul a evoluat din maimuta si nu invers. Dar atunci, de ce ele se urca prin copaci? De ce ele ne conduc?! Aparent sunt mai sus, sunt peste, sunt la putere si detin controlul, insa ontologic e exact vice versa.”

„Invidia este ceea ce ramane la suprafata cand paharul mandriei s-a umplut. Este mucegaiul care se vede, care nu poate fi trecut cu vederea atunci cand un lucifer mai mic iti intinde ceasca de cafea si spune ca e din partea casei. Invidia, tot timpul, se naste din prea multa semetie. In fapt, ea este copilul trufiei si al ingamfarii.”

„Mandrie nu inseamna a te uita la un melc si a rade de cat de incet merge. Nici a-i spune unei maimute ca esti mai evoluat, ca ratiunea si intelepciunea ta sunt mult peste. Pana la urma aceasta e realitatea, acesta e adevarul. Mandria e opusul adevarului, in conflict cu el; e atunci cand te crezi mai presus de realitate, mai presus de propria ta limitare congenitala (de fondul tau intim-strain) – atunci cand esti o furnica si zici ca esti mai mare decat un melc, sau ca sari mai tare decat un purice, sau, culmea culmilor, ca alergi mai repede decat un leopard.”

Publicat în Fără categorie | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Balauri cu fete de nisip

Balauri cu fete de nisip
vin sa ne apere
diamantul ce ti l-am daruit in prima zi
cand te-am zarit pe peron
sper ca nu ai uitat acel ceas vechi si ruginit
ce ne-a aratat ora coliziunii noastre
iar zgomotul tagarilor ne-a tinut ritmul
pentru primul nostru dans
afara era ora 22 si ploua
trandafirul ce ti l-am intins
poposind de demult prin buzunarul meu
a prins radacini si ne-a tinut drept umbra
pentru ca atunci cand ti-am atins buzele
sa nu vada nici macar luna
mai tii minte acei licurici
ce ne-au acoperit cu lumina galbena sa nu ne ploua
asta cand am fugit neudati in strada tinandu-ne de
destinul celuilalt cu 5 degete si unghii taiate
astfel am iesit de sub binecuvantarea batranului peron
Balauri cu fete de nisip
e tot ceea ce avem nevoie
pentru a pastra in siguranta piatra
legamantului nostru
si ne amestecam
ne redesenam
Balauri cu fete de nisip
cu geamuri in frunte
cu un singur diamant legat la gat
si strig
cu glas de arhanghel
„Balauri cu fete de nisip
la luptaaa!!
sa cucerim Gradina Eden
Edenul fara nisip!”
si atunci s-a intamplat neprevazutul
asa au invins
Balauri cu fete de nisip
Publicat în Fără categorie | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

L si V de mare, mare de tipar

licurici de mare
incep sa se razvrateasca
pe malul ce a mai ramas din mine
bucata de nisip ce altadata era locul unde obisnuiam sa adormim
cand de atata nelumina ni se inchideau pana si ochii
acum nu mai e locul nostru
e plaja unde mai au loc doar micile vietuitoare
cu aripi inca neofilite

hei
valuri de mare
inecati-ma cum stiti voi mai bine
ca atunci cand ma voi trezi
-cand pulsul isi va relua din nou un anumit ritm-
asta daca se va intampla vreodata
sa fiu pierdut pe o alta insula
m-am saturat sa infulec acelasi aer pentru a supravietui
si pana la urma
daca e sa privesc in jur si sa gandesc bine
nici nu mai am spatiu printre acesti licurici
voi nu vedeti?!
asa ca faceti bine
si vorbiti si cu adancurile daca e nevoie
si macar mutati-ma intr-o alta cusca
mai minuscula –
fluture de mare
asta cred ca mi-ar place cel mai mult
s-am aripi care sa provoace acel potop
interzis de pe vremea lui Noe
iar astfel vor supravietui doar cei antrenati
cei obisnuiti deja in astfel de conditii
-imposibile obisnuitului si obisnuintei-

valuri de mare
lasati licuricii in pace
lasati-i sa se bucure de putinul ce a mai ramas
de boabele de nisip ce se fac tot mai mici

valuri de mare
haideti sa declansam potopul pus sub interdictie
singura solutie ce inca n-am experimentat-o
eu voi sufla cu mainile legate
la spate spre a nu-mi astupa maxilarul atunci cand puterile-mi vor fi gata
iar voi sa fugiti din calea strigatului meu nevazut si nemaiauzit
fie el si mut voi tot sa o luati la goana
sa alergati de nebunie in toate partile
si sa maturati orice gaza ce va va sta-n cale
si nu va faceti griji ca nu veti putea imbratisa intreg pamantul
va promit ca voi arunca cu lacrimi pana cand totul va fi sufocat de furia si
ospitalitatea voastra
(…)
doamne
ce bine ca macar pe voi va mai am

       *   *   *

(pffuiii
 ce mai de licurici
 ce mai de valuri de mare
 …)

Publicat în Fără categorie | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Scrisoare unanimă

Dragă Nimănui,
 
Încerc să-mi culeg gânduri din coşul minţii mele
şi să strâng câteva pentru tine, ca nişte flori ofilite
legate cu forţa într-un buchet de corbi prost crescuţi.
Îţi spun că am refuzat să mai scriu
din cauză că am devenit prea pretenţios cu mine, de dragul tău
am devenit prea insensibil văzând că întârzi sau, ca nu mai vii.
Din Marea Mediterană am devenit Marea Moartă
iar mai apoi Oceanul Îngheţat.
Chiar acum sunt un sloi de gheaţă, un aisberg care aşteaptă Titanicul,
aşteaptă să fie lovit şi crăpat în două, astfel, măcar mă voi topi,
voi simţi căldura murind, aşteptând să moară singuratatea din mine.
Asta nu înseamna că te văd ca pe o salvare, nici vorbă,
(sunt conştient că există un singur Salvator – tu in forma cealalta)
ci ca pe un sprijin, un ajutor, ceva de care să-mi leg ancora vieţii
sau macăr gândurile şi micile fabulaţii.
Sau pur şi simplu, cineva care să mă facă să mă topesc, să plâng,
să strig şi strâng de durere cuvinte.
Zgârie-mă cu ghiarele tale de leopard şi nici măcar nu se va vedea
vreun semn pe inima mea de gheaţă.
Dar cine eşti tu de crezi că despre tine este vorba?
Nu intelegi nici acuma!? TU nu exişti în realitate, ci doar aşa, pentru mine…
când mă plictisesc,
că în celelalte rânduri, eşti complet absentă
sau nu eşti deloc.
 
Dedic aceste cuvinte
Ei, NIMĂNUI (sau Celei ce nu există)
Publicat în Fără categorie | Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre fenomenul DEJA VU

Déjà vu-ul este o senzație ciudată de care ne “lovim” destul de des, depinde de fiecare persoană în parte. Deoarece această senzație o pot experimenta mai multe persoane și, implicit, de mai multe ori, mai corect ar fi ca déjà vu-ul să fie catalogat ca fenomen. Iar pentru a vorbi cât mai obiectiv despre un fenomen trebuie să îl tratăm fenomenologic, adică în profunzimea pe care o oferă această latură a filosofiei. Cea mai mare greșeală în tratarea acestui subiect este simplicizarea sa: atunci când nu știm a explica acest fenomen, apelăm la cea mai comună, cunoscută și simplă explicație, și anume, reîncarnarea, chiar dacă aceasta în mod ultim nu e rațională. De ce? Pentru că nu poți afirma că ai mai văzut un anumit lucru într-o altă viață atâta timp cât, poate, în viața trecută nu ai fost om. Mai mult decât atât, acel lucru e imposibil a rămâne la fel, neschimbat, ca în viața sau viețile trecute. Fenomenologic, omul trăiește pe mai multe planuri ale realității: pentru-sine (în conștiință – spirit) și în-sine (în trup – materie). Putem cunoaște atât prin intermediul rațiunii folosind conștiința, cât și prin intermediul simțurilor folosind trupul. În momentul în care avem un déjà vu, informația captată prin simțuri (ex: văzul) întârzie a fi livrată conștiinței, existenței adevărate – esenței. Iar când ajunge, nelatimp, creierul nostru are senzația că a mai experimentat acel lucru deoarece chiar a facut-o dar doar în-sine, ci nu pentru-sine (în conștiință). Astfel, prezentul conștiinței se confundă cu trecutul lui a-fi-în-sine. Acesta este doar primul mod prin care se poate experimenta un déjà vu. În al II-lea mod, fenomenul provine din atemporalul subconștientului care revelează conștientului o acțiune viitoare, fie prin vis sau orice altceva (dar doar pe plan spiritual). Până în momentul în care ni se întâmplă acea acțiune nu suntem conștienți că ea ne-a fost revelată, abia în clipa împlinirii ei conștientizăm că am fost preînștiințați – acesta este déjà vu-ul.

Publicat în Fără categorie | Etichetat , , , , , | 4 comentarii